FAPTELE APOSTOLILOR – cap. 6 :1-7

  1. Administrare în biserică (6:1-7)

6:1 – „Evreii care vorbeau greceşte” nu puteau vorbi Aramaica, limba nativă a Evreilor care locuiau în Israel. Ei probabil erau crescuți în afara țării și erau bilingvi, vorbind atât Greaca cât și limba lor nativă (vezi 2:5-11). Probabil prozeliții dintre Neamuri la Iudaism care mai târziu au devenit creștini erau și ei în acest grup. Evreii prin naștere erau și ei bilingvi prin faptul că ei vorbeau Aramaica și Greaca (vezi 21:40). În lumea Evreiască au existat tensiuni între Evreii Greci și Evreii care vorbeau Aramaica; este tragic că aceste tensiuni au fost aduse în biserică.

6:2 – „Mese” (τραπεζαις) ar putea fi o referință la mesele pentru servirea mâncării sau la mesele banilor, adică, băncile. Probabil acesta a fost folosit aici pentru a face referire la locul unde fondurile și proviziile erau administrate pentru văduve.

Cei doisprezece” au recunoscut prioritățile lor corecte în slujirea „Cuvântul lui Dumnezeu” și rugăciune (vezi v. 4).

6:3-4 – Apostolii au menționat trei calificări pentru cei care vor fi puși pe listă pentru a sluji: ei trebuie să fie

a)      plini de Duhul Sfânt şi

b)      și plini de „înțelepciune” (v. 10). În plus ei trebuiau să

c)      „vorbiţi de bine” pentru aceste lucruri, adică, cele două calificări anterioare trebuiau să fie reputația lor.

Toate trei erau necesare pentru administrarea banilor. (Credința, v. 5, nu este o altă calificare, pentru că credința lor este numai mijlocul de a fi plin de Duhul Sfânt).

Alegerea celor „şapte bărbaţi” ar putea fi legată de tradiția comunităților Evreiești în care șapte bărbați respectați administrau afacerile publice într-un conciliu oficial.

Prin alegerea celor șapte, Cei Doisprezece puteau „stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului” (vezi v. 2).

6:5 – Sugestia celor 12 „a plăcut întregii adunări” a ucenicilor. Este semnificativ faptul că toți cei șapte bărbați aveau nume grecești, implicând că ei erau Eleniști. „Nicolae” ultimul numit, nu era nici chiar Evreu, ci era un „prozelit”, un convertit la Iudaism, și apoi la creștinism. Este evident că Biserica Primară a simțit că problema neglijării neintenționate a văduvelor Evreilor Greci ar fi cel mai bine rezolvată de Evreii Eleniști; cu siguranță ei nu vor neglija pe văduvele care vorbeau aramaica.

Introducerea celor șapte (vezi 21:8) pregătește pe cititori pentru lucrarea lui „Ștefan” și „Filip”, primii doi bărbați de pe listă. Mai mult, referința la Evreii Greci privește înainte înspre o răspândire mai largă a evangheliei în afara cercului Ierusalimului și a Iudeii. (Nimic altceva nu se mai știe despre „Prohor,… Nicanor,… Timon,… Parmena”)

6:6 – Cu toate că comunitatea creștină a ales pe cei Șapte, ei au fost mandatați de „apostoli”. Lucrul acesta s-a făcut prin rugăciune și punerea „mâinilor”. Practica punerii mâinilor peste alții a fost un gest care semnifică mandatarea și acordarea autorității (vezi 8:17-19; 13:3; 19:6; 1 Timotei 4:14; 5.22; Evrei 6:2).

Au fost aceștia primii diaconi? Care slujbă din biserică se are în vedere aici? Trei răspunsuri sunt date la aceste întrebări.

1)     Unii cred că aceștia au fost primii diaconi. Câțiva factori sunt folosiți pentru a susține acest punct de vedere. Primul, slujba de diacon este asumată în scrisorile lui Pavel (vezi Filipeni 1:1). Dacă Fapte 6:1-6 nu este o relatare a începutului lor, se argumentează, atunci când și de unde își au originea diaconii? Al doilea, se găsesc aici câteva cuvinte care se relaționează cu diaconul (διακονος): „împărțirea” (lit. „a deservi”) în versetul 1 este διακονια, și „să slujim” în versetul 2 este διακονειν. Cu toate acestea, acești oameni nu au fost nici odată numiți „diaconi” (διακονοι) în sine. Mult mai târziu ei au fost numiți „cei şapte” (21:8). Mai mult, cuvintele „împărțirea” și „slujirea” nu par să aibă un sens tehnic aici. Aceste cuvinte în Noul Testament Grec sunt în mod obișnuit folosite într-un sens nespecializat.

2)     Alții susțin că aceștia au fost precursorii slujbei de prezbiter. Aceasta nu este o interpretare obișnuită, dar ea și-a găsit susținere din 11:30, care se referă la banii care sunt dați prezbiterilor. Dacă diaconii au administrat aceste fonduri mai devreme (cap. 6), se argumentează, ei trebuie ca mai târziu să fi devenit prezbiteri (cap. 11). Cu toate acestea, slujba de prezbiter își are originea în sinagoga Evreiască.

3)     O a treia părere este aceea că acești oameni au deținut o poziție temporară cu scopul de a împlini o anumită nevoie specifică. Aceasta pare să fie cea mai bună abordare din câteva motive. Primul, acești oameni au fost aleși pentru o îndatorire particulară, nu una generală. Al doilea, ei aveau o responsabilitate temporară datorită naturii comunale a bisericii din Ierusalim. Chiar și așa, acești oameni nu ilustrează rolul și funcția slujbei de diaconi.

6:7 – Acest verset conține un alt raport al progresului al lui Luca. Biserica creștea repede numeric (vezi 2:41, 47; 4:4; 5:14; 6:1; 9:31), cu mulți „preoți” Evrei care devin credincioși („veneau la credinţă”; vezi Romani 1:5). Cu numirea acestor oameni, cititorii sunt pregătiți pentru lucrarea lui Ștefan și Filip și proclamarea evangheliei în afara Ierusalimului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>